Când ai prea mulţi bani ca să-ţi cumperi puţină fericire

Trecut şi ziua mea. Deja a doua aici. După un an, trei luni, o săptămână şi trei zile...ajuns la concluzia că nu merită. 

Desigur, e bine să-ţi poţi permite a cumpăra ce-ţi doreşti. Spre deosebire de job-ul din presă, unde după ce plăteam chiria-întreţinerea-chestii, rămâneam de fiecare dată fără bani de mâncare...e bine. Câştig de şase ori mai mult. Însă nu mi-e bine din toate celelalte puncte de vedere. 

Şi mai e ceva. Dacă n-aş fi plecat, probabil nici eu, nici el, n-am fi realizat că încă ne iubim. Şi da, asta e al doilea avantaj. Sau primul, depinde de pe ce parte a sufletului priveşti. 

Atât. Poate n-am reuşit eu să mă adaptez. De fapt, poate nici nu mi-am dorit asta. Pentru că n-a existat nicio clipă gândul să rămân aici. 

Cert este că abia aştept să plec în concediu. În ciuda tuturor „avertizărilor“ că voi vrea să mă întorc cât mai repede, că mă voi îngrozi cât de trişti sunt oamenii...eu am nevoie să fiu acasă. Acasă al meu. Să-mi văd tatăl. Şi fratele. Şi bărbatul meu bun, lângă care-mi va fi bine cândva, deşi îl părăsesc în gând de cel puţin două ori pe zi. 

E crunt să ai doar bani.

P.S: Zâmbeşte!

Pentru sufletul meu

Mie-mi place toamna. Pândesc, an de an, adierea care anunţă prima ploaie din septembrie. Şi parcă nu mă mai satur de răcoare. Şi dă-mi frunze să fiu fericită câteva minute. Muuulte frunze, în care să scormonesc cu picioarele, uitând că „se strică încălţămintea“. 

Să mai spun că sunt născută toamna? 13, cu noroc, zic. Si a  propos de noroc. Măi, aşa s-au aliniat planetele pentru mine.  Uneori cred că nu sunt un om atât de bun să merit toate, uneori. Acum mi-e bine. De fapt, toamna mi-e întotdeuna bine. Oricâte fleacuri pe care eu le văd ca pe drame personale cu iz de apocalipsă s-ar produce în sufletul meu...toamna e bine.

Aşadar...am început numărătoarea inversă. Începând de mâine, mai am exact 30 de zile până când plec spre casă. Rămâne de văzut dacă rămân o seară în Bucureşti, dat fiind că trebuie să ridic minunăţia de carte. Explicaţie - câteva sute de discuţii pe messenger şi toate postările de pe blogul în care îi scriu lui, cel-mai-bărbat-nepământean, adunate într-o carte, de dor şi drag. Sper să iasă tot planul exact cum visez.

E toamnă. Pentru sufletul meu. Şi plouă torenţial chiar acum. Vai, cât de bine (îmi) e în mine! Mulţumesc.

P.S. Zâmbeşte!