Mie-mi place toamna. Pândesc, an de an, adierea care anunţă prima ploaie din septembrie. Şi parcă nu mă mai satur de răcoare. Şi dă-mi frunze să fiu fericită câteva minute. Muuulte frunze, în care să scormonesc cu picioarele, uitând că „se strică încălţămintea“.
Să mai spun că sunt născută toamna? 13, cu noroc, zic. Si a propos de noroc. Măi, aşa s-au aliniat planetele pentru mine. Uneori cred că nu sunt un om atât de bun să merit toate, uneori. Acum mi-e bine. De fapt, toamna mi-e întotdeuna bine. Oricâte fleacuri pe care eu le văd ca pe drame personale cu iz de apocalipsă s-ar produce în sufletul meu...toamna e bine.
Aşadar...am început numărătoarea inversă. Începând de mâine, mai am exact 30 de zile până când plec spre casă. Rămâne de văzut dacă rămân o seară în Bucureşti, dat fiind că trebuie să ridic minunăţia de carte. Explicaţie - câteva sute de discuţii pe messenger şi toate postările de pe blogul în care îi scriu lui, cel-mai-bărbat-nepământean, adunate într-o carte, de dor şi drag. Sper să iasă tot planul exact cum visez.
E toamnă. Pentru sufletul meu. Şi plouă torenţial chiar acum. Vai, cât de bine (îmi) e în mine! Mulţumesc.
P.S. Zâmbeşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un zâmbet!