Trecut şi ziua mea. Deja a doua aici. După un an, trei luni, o săptămână şi trei zile...ajuns la concluzia că nu merită.
Desigur, e bine să-ţi poţi permite a cumpăra ce-ţi doreşti. Spre deosebire de job-ul din presă, unde după ce plăteam chiria-întreţinerea-chestii, rămâneam de fiecare dată fără bani de mâncare...e bine. Câştig de şase ori mai mult. Însă nu mi-e bine din toate celelalte puncte de vedere.
Şi mai e ceva. Dacă n-aş fi plecat, probabil nici eu, nici el, n-am fi realizat că încă ne iubim. Şi da, asta e al doilea avantaj. Sau primul, depinde de pe ce parte a sufletului priveşti.
Atât. Poate n-am reuşit eu să mă adaptez. De fapt, poate nici nu mi-am dorit asta. Pentru că n-a existat nicio clipă gândul să rămân aici.
Cert este că abia aştept să plec în concediu. În ciuda tuturor „avertizărilor“ că voi vrea să mă întorc cât mai repede, că mă voi îngrozi cât de trişti sunt oamenii...eu am nevoie să fiu acasă. Acasă al meu. Să-mi văd tatăl. Şi fratele. Şi bărbatul meu bun, lângă care-mi va fi bine cândva, deşi îl părăsesc în gând de cel puţin două ori pe zi.
E crunt să ai doar bani.
P.S: Zâmbeşte!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Lasă un zâmbet!